Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe site-ul de campanie pentru alegerile prezidenţiale mai multe fotografii din tinereţe, printre care se regăsesc momente din perioada în care era primar al Sibiului sau fotografii de când era elev.
Klaus Iohannis a urmat şcoala germană din Sibiu, Liceul «Samuel von Brukenthal» din acelaşi oraş, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică a Universităţii «Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.

„Am crescut pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric. Nu cred să fie zid sau cotlon pe care să nu-l fi descoperit atunci. Erau vremuri în care copiii încă puteau să alerge liberi pe străzi, fără să fie nimeni îngrijorat că li s-ar putea întâmpla ceva. Şi niciodată nu s-a întâmplat nimic, cu niciunul dintre noi. În afara acestui sentiment de bucurie şi de libertate, nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilărie„, se arată pe site-ul de campanie al lui Klaus Iohannis.
