Skip to content
Politică

Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii

Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care l-a numit interimar la Ministerul Sănătăţii pe premierul Florin Cîţu.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de desemnare a domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al sănătăţii, interimar”, arată Administraţia Prezidenţială.

Premierul Florin Cîţu a trimis la Cotroceni miercuri documentele privind revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. La scurt timp, şeful statului a semnat decretul de revocare a acestuia. Şeful Guvernului îi propusese vicepremierului Dan Barna să preia interimar portofoliul.

În schimb, Dan Barna a afirmat că şi desemmnarea sa ca interimar la Ministerul Sănătăţii este tot o decizie unilaterală. „Este o altă decizie unilaterală luată fără consultarea USR-PLUS, fără consultarea mea şi e o decizie care confirmă din nou imaturitatea şi lipsa de înţelepciune politică. Am discutat cu preşedintele şi vom găsi o soluţie.

Demisia din această dimineaţă nu se bazează pe nicio evaluare. Nu există nicio evaluare a ministrului Vlad Voiculescu. O coaliţie de guvernare nu poate să funcţioneze decât dacă există respect”, a explicat Barna.

Liderul USR a adăugat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS. El a cerut o întâlnire de urgenţă a coaliţiei de guvernare miercuri sau joi pentru a avea un dialog responsabil cu Ludovic Orban şi Kelemen Hunor pentru retragerea încrederii lui Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *