Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, bilanţ după 5 ani de mandat: S-a încercat acapararea statului român prin şubrezirea lui şi atacuri la Justiţie

Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a prezentat, joi seara, bilanţul primilor cinci ani de mandat.

”Au fost cinci ani cu provocări majore, dintre care cea mai gravă a fost pericolul ca țara noastră să iasă de pe traiectoria occidentală. Cel mai mare câștig este menținerea cursului democratic și proeuropean. Am urmărit consecvent obiectivele strategice ale țării noastre și am consolidat temeila pe care să construim, în anii care vin, România normală”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a vorbit și despre încercările de „șubrezire” a sistemului judiciar din ultimii trei ani.

”În plan intern, buna funcționare a autorităților publice s-a aflat în centrul preocupărilor mele ca președinte. În ultimii trei ani, s-a încercat acapararea întregului stat prin șubrezirea justiției și prin plasarea în funcții de conducerea a unor incopetenți cu un anume carnet de partid. (…) 

Bilanțul tuturor acestor acțiuni vorbește de la sine. OUG 13 nu a intrat în vigoare, amnistia și grațierea, priorități zero pentru PSD, nu au fost obținute, Codurile penale favorabile infractorilor nu au intrat în vigoare. Schimbările legislative din domeniul justiției nu au intrat în vigoare în forma lor inițială datorită sesizărilor la CCR și a retrimiterilor în Parlament”, a mai spus Klaus Iohannis.

El a amintit de consultările din ianuarie 2015  pentru acordul pentru alocarea a 2% din PIB pentru Armată – o decizie care face din România un partener credibil în NATO

Iohannis a menţionat vizitele la Casa Albă şi întărirea parteneriatului strategic

”Am reuşit ca România să devină un membru respectat al familiei europene”, a precizat preşedintele.
Iohannis a anunţat că şi-a propus o agendă exinsă pentru modernizarea şi recredibilizarea instituţiilor.

”Am utilizat toate instrumentele constituţionale pentru reforma mecanismelor electorale, a partidelor şi a clasei politice”, a mai spus preşedintele.

Iohannis urmează să depună sâmbătă  jurământul în Parlament pentru al doilea mandat ca preşedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *