Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, după depășirea pragului de 10.000 de infectări: Efectele noilor restricții se vor vedea peste două-trei săptămâni

presidency.ro

Presedintele Klaus Iohannis a susținut joi declaratii de presa, după ce a participat în județul Maramureș la prezentarea planului investițional pe Regiunea de Nord-Vest.

„Sunt azi într-o vizită în frumosul și renumitul județ Maramureș. Pandemia din păcate este o îngrijorare din ce în ce mai mare pentru noi. Ați văzut cu siguranță datele, am trecut efectiv de 10.000 de persoane nou infectate și am prevăzut această situație încă de aseară, împreună cu guvernul am decis noi măsuri care au fost bine gândite, măsuri ferme care vor fi aplicate de luni, măsuri care sunt gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei.

Sunt măsuri care cu siguranță vor duce la o încetinire a răspândirii virusului, măsuri care ne afectează pe toți dar în astfel de circumstanțe trebuie să fim uniți, toți românii să fim o echipă și în final să trecem cu bine peste această pandemie.

Multe din măsurile decise au fost așteptate de fapt. Toate aceste măsuri au fost discutate cu experți, specialiști și așteptăm primele rezultate abia peste două – trei săptămâni.

Azi e prima zi de campanie electorală. Mă adresez candidaților, voluntarilor, echipelor de campanie și le solicit să respecte cu sfințenie măsurile impuse pentru a face posibilă și în pandemie campania

Le solicit să fie exemple de cum trebuie să se poarte în pandemie, cum trebuie respectate normele, pentru a ne proteja reciproc. E nevoie de măsuri speciale și sunt foarte hotărât să urmăresc cu mare atenție cum sunt ele respectate

Aceste măsuri sunt necesare pentru a reduce răspândirea pandemiei. Aceste norme trebuie respectate și dacă lucrurile sunt făcute bine atunci avem șansa să ne și protejăm, să și funcționeze economia și să ducem o viață cât se poate de apropiată de realitate.

Eu cred că măsurile decise sunt destul de ferme pentru a ne permite să avem alegeri în siguranță și să continuăm după alegeri fără să intrăm în faze de lockdown.”
De ce credeți că măsurile la nivel local au eșuat?
„Klaus Iohannis: Am observat cu toții că în ultimele săptămâni numărul de bolnavi a crescut rapid.” a adaugat presedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *