Prin intermediul contului său de Facebook, președintele Klaus Iohannis a dezvăluit ce a discutat cu premierul Ponta în cadrul vizitei acestuia de marți la Cotroceni.
Președintele a transmis că a fost discutată situația exploziei francului elvețian, dar și teme legate de politica externă.
„Am avut astăzi la Palatul Cotroceni o întrevedere cu domnul Prim-ministru Victor Ponta în cadrul căreia am discutat situația economică în contextul crizei francului elvețian, precum și despre activitatea executivului din această perioadă. Pe agenda întâlnirii s-au aflat și teme legate de situația internațională actuală”, a precizat președintele Klaus Iohannis.
