Klaus Iohannis, președintele ales al României, a fost contactat de mai mulți lideri politici în ultima săptămână. Joe Biden l-a sunat pe preşedintele ales al României Klaus Iohannis şi l-a felicitat pentru victoria în alegeri. Vicepreşedintele american a remarcat rata de participare impresionantă, un indiciu al unei democraţii puternice şi sănătoase, arată un comunicat al Casei Albe.
Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic.
Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF), potrivit Mediafax.
Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională.

Constat ca domnul Iohannis nu l-a intrebat pe Joe Biden daca ii cunoaste cumva pe aia de la Bechtel. Poate ii intreba Biden daca a ramas cumva la ei contractul in original pentru autostrada noastra, ca pe aici nu se mai afla. Si fara el vad ca justitia asta libera si independenta are motive temeinice sa nu faca nimic. Lasa, ca poate il intreaba data viitoare.