Într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar.
Sunt și câteva excepții: elevii din clasele terminale – a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.
„Tocmai am finalizat o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri. Am evaluat câteva teme foarte importante. Iată deciziile la care am ajuns împreună. Prima temă, școlile. O mică introducere. Acum, activitatea fizică e suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie se termină anul școlar. Epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că e cazul să ne relaxăm, că epidemia va dispărea. Nu e așa, din păcate. Ieri am avut peste 400 de noi cazuri de infecții, azi peste 300. Deci nu putem vorbi de o încetinire a epidemiei.
Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Există riscul major să ducă boala școala și riscul să ducă boala acasă.
S-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar, școlile și universitățile și grădinițele nu se vor redeschide. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță, mediile vor fi încheiate cu notele pe cre le au acum. În cazuri excepționale se pot face reevaluări.
Sunt câteva excepții: Elevii din clasele terminale – a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate. Așadar, nu se deschid școlile și universitățile! Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Declarația președintelui vine după o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
CITIȚI ȘI: Iohannis, o nouă ședință la Cotroceni: ce miniștri au fost convocați
