Miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a comentat dezvăluirile din spațiul public privind atacul la legile justiției. Președintele a anunțat că Guvernul Orban va veni în perioada imediat următoare cu o inițiativă legislativă pentru a apăra legile justiției.
„Am urmărit în spațiul public, a început o discuție ciudată în PSD, între ei, încep să-și plătească polițe. Au fost așa-numite dezvăluiri în presă din perioada când PSD a atacat violent legile justiției. Din fericire, am reușit să oprim câteva atacuri. Eu am reușit să duc legile la CCR, parlamentul – în special PNL și alte partide au reușit. Dar românii au făcut cel mai important pas, la referendum, când au spus stop procedurii de măcelărire a justiției.
PSD a încercat să pună piciorul pe justiție. Faptul că au început acum să-și plătească polițe, e o chestiune care ține de cancan. Aceste legi ale justiției trebuie reparate și asta a fost discuția cu premierul. E nevoie de un pas hotărât și curajos. Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției. Trebuie continuată procedura pentru justiție. În săptămânile viitoare vor urma consultări, guvernul va lucra la proiecte înaintate Parlamentului pentru justiție”, a declarat Klaus Iohannis.
Tudorel Toader a lansat o serie de declaraţii controversate, la un an de când fostul şef PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare.
Fostul ministru al Justiţiei a povestit într-un interviu cu jurnalistul Ion Cristoiu cum au fost făcute presiuni asupra sa să dea ordonanţele de urgență privind amnistia și grațierea, dar şi despre modificările pe care le-a dorit Liviu Dragnea la Codul Penal şi Codul de procedură penală, pentru care ex-ministrul Justiției ar fi fost chiar ţinut patru ore în birou alături de şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă, premierul de atunci.
