Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, mesaj elogios la adresa veteranilor de război

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, un mesaj cu ocazia  Zilei Veteranilor de Război prin intermediul unui comunicat postat pe  site-ul Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis transmite că aceștia s-au întors de pe front cu durerea în suflet a pierderea camaradului și cu răni psihice și fizice, mulțumindu-le pentru sacrificiile făcute pentru țară.

„Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, îi omagiem pe cei care au apărat necondiţionat pământul strămoşesc al patriei, indiferent pe ce front au luptat. Acum, la ceas aniversar, se cuvine să le aducem recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce au făcut în slujba poporului român.

Incontestabil, una dintre cele mai importante pagini din istoria României a fost scrisă de către eroii celui de-Al Doilea Război Mondial – veteranii noştri de astăzi. Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, cu durerea în suflet a pierderii camaradului, cu adânci răni fizice și psihice, spre a fi dovada vie a jertfelor acestui neam greu încercat. Aceşti bravi ostași ne-au învăţat că dragostea de ţară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte.

Venerabili veterani, vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le-ați făcut pentru țară. Ne-ați arătat ce înseamnă cu adevărat patriotismul, onoarea, demnitatea și v-ați câștigat un loc în paginile istoriei naționale. România vă va purta veşnică recunoştinţă!

La mulţi ani, dragii noştri veterani!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *