Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, precizări esențiale după ședința cu șeful BNR: Am găsit soluții pentru toate

Inquam / Octav Ganea

Într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a precizat că deficitul bugetar pe anul acesta va fi mai mare decât cel planificat inițial și a subliniat că s-au căutat soluții pentru o finanțare bună pentru acest deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Șeful statului a mai adăugat că „în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei pentru că economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură”.

„Am avut o întâlnire foarte bună. Am avut o discuție destul de lungă și am reușit, nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, a bugetului, situația generală. Ne-am concentrat pe două teme. Prima – deficitul bugetar, e clar că vom avea unul mare decât cel planificat inițial, iar acesta trebuie finanțat. De asemenea, am discutat ce măsuri trebuie luate pentru revigorarea economică. Am găsit soluții pentru toate, e evident că soluțiile pot fi puse în practică, dacă toate instituțiile aflate azi la masă vor lucra împreună. În România nu putem vorbi despre repornirea economiei, pentru că la noi economia nu a fost oprită, ci au fost anumite sectoare ale economiei care au fost oprite”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Redăm integral declarația președintelui:

„Tocmai am finalizat o întâlnire foarte bună, la care au participat, împreună cu mine, domnul Ludovic Orban – Premierul, domnul Isărescu – Guvernatorul Băncii Naționale, Ministrul Finanțelor – domnul Cîțu, și colegul meu, Cosmin Marinescu.

Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală.

Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.

Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură.

Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză.

Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea.

Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum”.

Declarația președintelui vine după o discuție pe care a avut-o cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, privind situaţia economică în contextul epidemiei de coronavirus.

DETALII AICI: Preşedintele Iohannis discută cu guvernatorul BNR, cu premierul şi cu ministrul Finanţelor despre situaţia economică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *