Skip to content
Educație

Klaus Iohannis: Școala nu va începe în condiții normale. Ne îndreptăm spre un scenariu mixt

Inquam Photos/Octav Ganea

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri seara la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat că săptămâna viitoare va face un anunț despre începutul anului școlar și universitar. Potrivit acestuia, cel mai probabil școala nu va începe în condiții normale.

El a a anunţat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi alţi miniştri cu atribuţii în zona Educaţiei pentru a discuta despre scenariile privind deschiderea anului şcolar şi universitar.

Această situaţie a deschiderii noului an şcolar, implicit a anului universitar, este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii şi a unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că reuşim să conturăm câteva scenarii care pot fi comunicate pe urmă public„, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe săptămâna viitoare o să vă dau mai multe răspunsuri. Școala nu va începe în condiții normale. Până în septembrie nu va dispărea virusul. Ar fi complicat să avem școală doar online. Vom avea un mixt, dar în funcție de condițiile locale. Cum o să decurgă? O să vedem într-o săptămână sau două. Măsurile sunt gândite pentru siguranța tuturor”, a mai spus președintele Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *