Președintele Klaus Iohannis a confirmat, la ieșirea de la slujba de duminică dimineața de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, că se va întâlni cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PFP Daniel, acceptând astfel invitația acestuia transmisă prin intermediul ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, relatează Agerpres.
Întrebat de jurnaliști dacă va onora invitația Patriarhului, președintele Iohannis a răspuns: „Da, sigur că da, cum să nu”.
În predica de la sfârșitul slujbei de liturghie, ÎPS Laurențiu Streza i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru onoarea făcută credincioșilor ortodocși și Bisericii Ortodoxe Române prin participarea la această ceremonie religioasă de la Sibiu, iar apoi a spus că este însărcinat de Patriarhul Daniel să îi adreseze o invitație la o întâlnire între cei doi.
„Vă mulțumim domnule președinte, că ați onorat biserica din Sibiu, Biserica Ortodoxă, sunteți așteptat și de Prea Fericitul Părinte Patriarh, care m-a încredințat să vă transmitem această dorință. Biserica vrea să cinstească pe toți cei care caută binele”, a spus în predica sa, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.
Întâmpinat cu aplauze de peste 2.000 de credincioși prezenți duminică, la prima slujbă ortodoxă la care a participat ca și președinte, Klaus Iohannis a mărturisit că acest moment reprezintă pentru el „o mare bucurie”. „A fost un moment de mare bucurie pentru mine. Am avut ocazia acum, în prima duminică a anului, să particip la Sfânta Liturghie împreună cu Înalt Prea Sfințitul și cred că este un început bun. Vă doresc tuturor La mulți ani!, un an binecuvântat, cu sănătate și bucurie”, a spus Klaus Iohannis, la ieșirea de la biserică.
Acesta a fost însoțit la slujbă de primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor (Forumul Democrat al Germanilor din România), copreședintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, senatorul liberal Nicolae Neagu și viceprimarul liberal Virgil Popa.
