Președintele Klaus Iohannis a declarat marți seară la Palatul Cotroceni că vrea „două linii roșii” în relația dintre politicieni și serviciile secrete.
Afirmația a fost făcută după anunțul prezidențial privind semnarea a două decrete: privind eliberarea din funcția de prim-adjunct al directorului SRI, respectiv trecerea în rezervă a lui Florian Coldea.
„Pentru ca serviciile să-şi facă treaba bine, pentru ca politicienii să-şi facă treaba bine, este important să trasăm cel puţin două linii roşii. Una se referă la felul cum se relaţionează serviciile secrete la politică, dacă e bine sau nu e bine că serviciile să se amestece în politică. Părerea mea: nu este bine să fie lăsate serviciile secrete în politică”, a spus Iohannis.
În opinia oficialului de la Palatul Cotroceni, „cealaltă linie roşie trebuie să definească cât de mult şi cum se pot implica politicienii în treaba serviciilor secrete sau, în traducere liberă, cum e cu politizarea serviciilor secrete”.
„După părerea mea, nici aceasta nu e bună. Dacă vrem să avem servicii care îşi fac treaba bine şi politicieni care sunt mulţumiţi de relaţia cu serviciile, este nevoie de un control parlamentar eficient şi transparent. Nu se poate ca politica unui partid să definească modul în care se face controlul parlamentar asupra serviciilor. Pentru a avea un astfel de control parlamentar este nevoie de negocieri între putere şi opoziţie. Este nevoie să se implice şi unii, şi alţii”, a continuat Klaus Iohannis.
