Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, a acordat un interviu pentru The Guardian (publicat duminică), în care a vorbit despre OUG-urile momentului şi interceptările Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Şefa DNA susţine că, „de când a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă 13, fiecare zi este un risc pentru sistemul de justiţie”.
În continuare, Kovesi s-a referit la cealaltă OUG, cu numărul 14, care se află acum în Parlament şi care continuă să inflameze dezbaterea publică.
„Din punctul meu de vedere, riscul nu s-a schimbat. Oamenii cu competenţă juridică, care au abilitatea de a amenda legislaţia, spun acum că vor exista o serie de amendamente. Nu cred că putem sta liniştiţi. Cel mai important lucru este că românii simt că nimeni nu este mai presus de lege, iar noi trebuie să păstrăm această stare de fapt. Nu trebuie să trecem legi care îi favorizează pe cei ce comit infracţiuni grave”, a declarat Codruţa Kovesi.
Totodată, Laura Kovesi a răspuns criticilor care compară interceptările efectuate acum de către DNA cu cele ale Securităţii comuniste.
„Noi ne opunem în totalitate legii în tot ceea ce facem. Toate interceptările sunt efectuate după ce sunt autorizate de către un judecător, iar preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verifică periodic metoda şi modul în care implementăm aceste autorizaţii”, a zis Kövesi.
