Skip to content
Politică

Kovesi dă cărțile pe față despre dosarele politice

bucurestifm.ro

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că, pentru prima dată de la înființare, Direcția Națională Anticorupție a obținut condamnări în peste 90% din cazuri.

Pentru prima dată de la înființare, „DNA a obținut condamnări în peste 90% din cazuri. Este un procent cu mult peste media europeană”, a spus Kovesi la Forumul Republica Moldova-România în domeniul justiției.

„În ultimii cinci ani, procentul de achitări în DNA era undeva între 10 și 12%. Apreciez că este un procent firesc. Nu cred că într-un stat democrat procentul de condamnări trebuie să fie de 100%”, a adăugat șefa DNA.

Potrivit agerpres.ro, ea a spus că, în 2006, 360 de persoane au fost trimise în judecată, însă în 2010 acest număr a crescut la 937, iar în 2015 — la 1.258. Printre cei trimiși în judecată în 2015 s-au numărat un prim-ministru, cinci miniștri, 67 de deputați și cinci senatori, 97 de primari și viceprimari, 15 președinți și vicepreședinți de consilii județene, precum și 32 de directori de companii naționale, a mai arătat Kovesi la forumul cu tema „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectiva europeană”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *