Skip to content
Sport

Lecție de umanitate și ambiție din partea unei studente la Medicină

editiadedimineata.ro

Deși educația are anumite lipsuri destul de vizibile, trebuie totuși să căutăm aspectele cu adevărat importante, precum profesionalismul, perseverența, curajul, atribute ce salvează domeniul educațional. Ediția de dimineață continuă, în acest context, seria interviurilor cu tinerii performanți din România.

De data aceasta, în prim-plan se află Teodora-Cristiana Oțelea, șefa de promoție 2017, secția medicină generală, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Discursul Teodorei de la festivitatea de absolvire a fost unul cu adevărat special, plin de pasiune și care arată valoarea unei românce dedicate, potrivit editiadedimineata.ro

Inițial, Teodora a început cu o scurtă descriere a ei, la care a adăugat și modul în care și-a dezvoltat pasiunea pentru medicină, respectiv care au fost persoanele care au sprijinit-o pe parcursul educațional.

„Sunt un om simplu care vine dintr-un colţ de rai, dintr-o zonă pitorească, unde “amurgul iese din codrii şi e pace, răcoare şi-un dulce miros de fâneaţă”, cum spune Alexandru Vlahuţă în “România Pitorească”.
Sunt de pe Valea Teleajenului, din comuna Măneciu, judeţul Prahova, la jumătatea distanţei dintre Cheia şi Vălenii de Munte. Doisprezece ani am fost elevă la şcoala din sat, loc în care am trăit o parte a copilăriei şi a adolescentei mele, un loc în care m-am simţit aproape ca acasă, deoarece părinţii mei sunt profesori de matematică aici. Este clar că educaţia mea o datorez în bună masură părinţilor mei, apoi profesorilor şi a oamenilor de care am fost înconjurată. Vreau să amintesc aici şi contribuţia bunicului meu- preotul Aurelian Catrina.
Ştiti, eu privesc educaţia ca pe o cetate cu ferestre mari. În interior păstrezi şi îţi aperi valorile primite din familie, şcoală, facultate, iar ce vine din mediul înconjurător, din societate, laşi să pătrundă prin ferestrele larg deschise numai după ce ai făcut o selecţie bună şi riguroasă. Restul se opreşte în zid.
În ceea ce priveşte alegerea vocaţiei de medic a fost ca în poveste. A fost odată ca niciodată o fetiţă care îşi dorea să fie doctor…”, a spus Teodora.

În plus, viitorul doctor a răspuns și la întrebarea dacă este mai dificil să se întrețină material sau să treacă peste anumite bariere din punct de vedere psihologic?

Din punctul meu de vedere, cel mai dificil pentru un student la medicină este să treacă peste anumite bariere de ordin psihologic. Medicina este frumoasă, dar grea. Cine vrea să devină medic trebuie să fie foarte bine pregătit din punct de vedere psihologic. Trebuie să ai un carater puternic, să te dedici cu trup şi suflet oamenilor. Nu ai zile libere, înveţi până târziu în noapte, uneori nu ai nici măcar timp să mănânci. Pe lângă toate aceste lucruri, te afetează emoţional şi cazurile patologice pe care le întâlneşti. În general, oamenii vin la medic atunci când îi doare ceva. Deci, trebuie să te lupţi cu durerea, disperarea, frica şi chiar moartea. De aceea, trebuie să fii puternic şi curajos. Alegi medicina dacă ai vocaţie, eşti generos şi poţi renunţa la tot pentru celălalt.”, a răspuns aceasta pentru Ediția de dimineață

Citiți interviul integral AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *