Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a făcut anunțul oficial prin care informează că legea Educației prin care se interzice învățământul în limba minorităților a fost promulgată.
Mai mult, președintele ucrainean a afirmat faptul că reforma din sistemul educațional „ este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației” , respectiv că ea este un garant al asigurării pașilor necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european, potrivit b1.ro
Poroșenko a ținut să adauge faptul că Ucraina reprezintă un model pentru țările vecine, respectiv că ea „a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile internaționale” ucrainene.
Amintim că promulgarea legii vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anulat vizita oficială pe care trebuia să o facă în Ucraina și în plus, a anulat și venirea președintelui Parlamentului de la Kiev la București, ca urmare a deciziei autorităților de la Kiev de a interzice învățământul în limba minorităților, printre care și cea română, prin noua lege a educației.
