Recalacularea pensiilor după normele hotărârii de guvern 291/2017 va fi contestată în instanța de contencios de către PNL, reprezentanții grupării politice considerând că aceasta nedreptățește persoanele ieșite la pensie înainte de 2011.
Liderii partidului susțin că un pensinar care a lucrat în condiții grele, dar s-a retras din activitate înainte de 2011, va avea venituri mai mici decât unul pensionat după această dată.
„Am descoperit cine taie cu adevărat pensiile: PSD. Prin HG 291/2017, guvernul care promitea creşterea nelimitată a pensiilor i-a lăsat pe pensionarii care au lucrat în condiţii grele (grupa 1 şi 2 de muncă) şi s-au pensionat până în 2011 cu pensiile mai mici decât cei care s-au pensionat după 2011.
Aşa cum a anunţat colegul meu, vicepreşedintele politic Dan Vâlceanu, în conferinţa de presă de astăzi vom ataca în instanţa de contencios această hotărâre de guvern şi vom acorda asistenţă juridică oricărei persoane afectate care doreşte să atace actul normativ discriminatoriu”, a explicat președintele PNL, Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.
HG 291/2017 modifică normele de aplicare ale legii pensiilor 263/2010, iar efectul este considerat ca fiind discriminatotriu de către liberali.
