Skip to content
Politică

Liberalii vor o comisie parlamentară de anchetă pentru Dragnea și Carmen Dan EXCLUSIV

ziuanews.ro

Liberalii ar vrea să ducă într-o comisie parlamentară de anchetă scandalul Dragnea-TelDrum și chestiunea raportului ascuns de la DGIPI, care deslușește ițele afacerilor aflate la baza averii președintelui PSD, dar se lovesc de câteva impedimente.

Pentru a înființa o comisie de anchetă, o parte din parlamentarii PSD-ALDE ar trebui să treacă de partea Opoziției, la fel ca și aleșii UDMR. În plus, această chestiune nu va putea fi pusă în discuție decât  în următoarea sesiune parlamentară, explică, pentru PSNews.ro, deputatul liberal Ovidiu Raețchi.

Chiar acum discutam cu colegii din partid această idee. Avem impedimente tehnice, în sensul că este vacanță parlamentară, iar majoritatea parlamentară le aparține celor de la PSD și ALDE. Ar însemna să voteze și ei pentru înființarea unei comisii de anchetă.

În funcție de răspunsul de răspunsul care va veni de la DGPI zilele acestea, categoric este o opțiune pe listă.

Orice demnitar este obligat să se prezinte în fața comisiei parlamentare de anchetă, prin urmare și doamna ministru Dan. Nu cred că domnul Pleșoianu va fi nevoit să protesteze și nici nu vreau să creez un paralelism între cele două comisii.  în prima se vorbește de o oportunitate politică, pe când aici se poate să vorbim de o ilegalitate cât casa făcută de un grup infracțional din Teleorman.

Și în cazul interpelărilor parlamentare către miniștri ne lovim de aceeași problemă tehnică. Mijloacele de luptă parlamentară nu pot fi folosite în  vacanța parlamentară. Am pregătit interpelări, dar nu le putem depune. Avem mijloacele de luptă politică și comunicare”, a precizat deputatul PNL Ovidiu Raețchi.

O anchetă a reporterilor RISE Project a arătat că instituțiile de control ale statului știau încă din 2011 că TelDrum este deținută de fapt de Liviu Dragnea și că aceasta a beneficiat de diverse contracte din bani publici, unele acordate chiar și fără lictație„ în unele cazuri fiind vorba chiar de lucrări fictive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *