Un nou deputat și-a depus candidatura în competiția internă a PNL pentru Primăria sectorului 5. Este vorba de purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora şi candidatul formaţiunii la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi. Acesta a acordat, marți, un interviu pentru Adevărul Live în care a vorbit despre problemele Sectorului 5, zonă condusă până de curând de primarul suspendat Marian Vanghelie, despre planurile sale privind câştigarea fotoliului de edil, dar și despre mandatul de parlamentar care reprezintă cetăţenii din Diaspora, conform adevarul.ro.
Ovidiu Raețchi este parlamentar de Diaspora, un tânăr politician care dorește să administreze eficient Sectorul 5. Experiența sa pe diasporă se remarcă și în capacitatea de a dialoga cu partenerii din afara României, deputatul liberal arătând dorința de a apela și la fonduri externe, europene:
„Cred că cel mai important pentru sector este să ai o anumită capacitate de negociere cu partenerii externi. Obiectivul meu este ca în primii doi ani să avem deja un buget dublat pentru Primărie, iar această dublare să se facă din fonduri europene, din fonduri ale unor state care sprijină acest tip de dezvoltare culturală și socială. Sunt fonduri norvegiene, Departamentul de Stat al SUA este foarte deschis. Pentru asta ai nevoie de un dialog cu ambasadele, cu partenerii străini și din punctul acesta de vedere am avut șansa, în acest mandat și în trecut, să vizitez parlamente străine, să le vorbesc colegilor mei, să-i aduc aici, să primesc delegații străine și să învăț modul în care poți să atragi fonduri pentru România”, a spus Raețchi.
Marea provocare a sectorului 5 este să-și rezolve problema de imagine și să genereze un proiect major de dezvoltare, spune deputatul liberal, iar bani ar fi, întruct sectorul 5 are un buget la undeva 180.000 de milioane de euro.
„Aş vrea cel puţin un mandat în Sectorul 5 pentru a vedea lucruri concrete ăn urma mea. 100 de blocuri reabilitate termic, câteva blocuri reabilitate, un metrou care să ajungă în Sectorul 5.”
Întrebat dacă locuitorii din sectorul 5 îl regretă pe Marian Vanghelie, Ovidiu Raețchi a spus că, dacă se mai rămâne în această fază, „ne furăm singuri căciula”. „Orice construcție pe un mesaj de tip ‘Marian Vanghelie’, care poate că a reprezentat o necesitate istorică pentru anii 1990-2000 pentru sectorul 5, dacă mai rămânem în faza aceea ne furăm singuri căciula. (…)”, a declarat deputatul.
Raețchi a vorbit și despre celelalte candidaturi pentru Primăria Sectorului 5: „În toamnă vom avea cercetări sociologice. Undeva, în decembrie, vom vorbi de candidaturi finale. Este foarte posibil ca Marian Vanghelie să candideze. Dacă nu se va întâmpla asta, Marian Vanghelie este membru al unui partid reformist de stânga şi s-ar putea să sprijine candidatul stângii.”
