Skip to content
Politică

Liberalul Mugur Cozmanciuc, acuzat de trafic de influență, a fost achitat de ICCJ. Motivul: fapta nu există

Facebook/Mugur Cozmanciuc

UPDATE 17.50

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a cerut de la un om de afaceri suma de 500.000 lei pentru a interveni pe lângă ministrul Mediului în vederea numirii unei persoane în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi Vlad Marcoci (fost deputat PSD şi fost director la Administraţia Bazinală de Apă Siret) şi omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, ambii trimişi în judecată pentru cumpărare, respectiv instigare la cumpărare de influenţă.

Motivul invocat de judecători pentru achitarea celor trei este că „fapta nu există”. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

____________________________________________________________________________

Ştire iniţială

Liberalul Mugur Cozmanciuc ar fi fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care era acuzat că a pretins 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a influența numirea unei persoane apropiate de acesta în funcția de director al Apelor Române, au precizat surse politice pentru PS News. Completul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, format din Maricela Cobzariu, Alin Nicolescu și Andrei Rus, l-a achitat, luni, în primă instanță, pe motiv că „fapta nu există”. Liberalul a fost reprezentat de celebrul avocat Cristian Ene.

Procurorii DNA anunțau în februarie anul trecut că au dispus trimiterea în judecată a deputatului PNL Corneliu Cozmanciuc, la acea vreme președintele organizației PNL Neamț, care ar fi pretins 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a influența numirea unei persoane apropiate de acesta în funcția de director al Apelor Române. Potrivit procurorilor, bani ar fi urmat să fie dați în două tranșe, însă numirea nu s-a mai făcut.

Comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.

Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *