Cu toate că în urma rezultatului alegerilor parlamentare, social-democrații nu vor prelua guvernarea – un lucru previzibil de altfel și anticipat de majoritatea analiștilor politici chiar înaintea alegerilor –Marcel Ciolacu se poate declara încântat de performanța social-democraților. Rezultatul obținut de PSD îi consolidează poziția lui Ciolacu în fruntea partidului.
Ascensiunea lui Ciolacu în vârful ierarhiei PSD a început după arestarea lui Liviu Dragnea în mai 2019. În acel moment funcția de președinte al Camerei Deputaților a devenit vacantă, iar politicianul buzoian de care mai nimeni nu auzise până atunci a fost cel care a i-a luat locul lui Dragnea. Ciolacu avea însă planuri mult mai mari, vizând chiar șefia PSD. Doar că la vremea respectivă Ciolacu trebuia să danseze după cum cântau alte figuri importante din PSD. Viorica Dăncilă era încă premier, iar ulterior aceasta a devenit candidat la alegerile prezidențiale. Dărmarea cabinetului Dăncilă și pierderea alegerilor prezidențiale la scor istoric de către PSD a însemnat sfârșitul carierei politice a Vioricăi Dăncilă, mazilită de la șefia PSD așa cum fuseseră maziliți în trecut și alți lideri PSD care suferiseră un eșec în alegerile prezidențiale – Năstase, Geoană, Ponta. Dacă pentru Viorica Dăncilă evenimentele din 2019 au însemnat un dezastru, pentru Marcel Ciolacu ele au deschis calea unor nebănuite oportunități. Ciolacu s-a trezit într-un interval de timp relativ scurt, dintr-un parlamentar de provincie, în președinte interimar al PSD. Reușind să-și elimine cu abilitate competitorii politici din cercul intim al fostului lider Liviu Dragnea, Ciolacu și-a format propria coaliție câștigătoare care l-a validat prin vot la șefia PSD. Teodorovici, celălalt competitor al lui Ciolacu avea să intre rapid într-un con de umbră. Reflectoarele erau acum pe Marcel Ciolacu de la care se aștepta revenirea PSD. Pandemia de Covid-19 i-a venit mănușă noului lider al social-democraților. Confruntați cu pandemia, liberalii au început să simtă rapid erodarea la guvernare, iar social-democrații s-au mulțumit să pună ocazional gaz pe foc, atacând guvernarea pentru felul în care gestiona pandemia.
Rezultatul alegerilor parlamentare i-a consolidat practic poziția lui Ciolacu în fruntea partidului. Chiar dacă contribuția personală nu a fost decisivă în revenirea PSD, Ciolacu va fi perceput drept omul care a luat PSD-ul aflat în derivă după arestarea lui Dragnea și eșecurile pe linie din 2019 și l-a readus în primul eșalon al politicii. Chiar dacă social-democrații nu au repetat scorul de la alegerile din 2016 și nici nu vor intra la guvernare, ei au reușit să se claseze totuși pe prima poziție, iar asta este suficient pentru a-i asigura scaunul lui Ciolacu cel puțin până la viitoarele alegeri. Trebuie reamintit însă că dincolo de abilitatea de a-și forma o coaliție câștigătoare, Ciolacu a beneficiat de un imens concurs de împrejurări care l-au adus în punctul în care se află acum. Arestarea lui Dragnea, pierderea guvernării în 2019, pierderea alegerilor prezidențiale, intrarea liberalilor la guvernare și pandemia de coronavirus, toate au jucat în favoarea lui Ciolacu.
Chiar dacă (deocamdată) PSD nu intră la guvernare, social-democrații și-au îndeplinit principala misiune: să readucă partidul pe linia de plutire și să îl facă din nou competitiv în raport cu PNL și restul forțelor politice. Alegerile pentru aceștia au fost despre revenirea PSD. În ciuda retoricii, social-democrații probabil că nici nu își doresc cu adevărat guvernarea în acest moment. De ce ar face-o? Încă mai este de rezolvat o criză epidemiologică, economia trebuie redresată, iar următorii ani se anunță foarte dificili pentru oricine ar prelua guvernarea. Nemulțumirile în rândul societății vor rămâne ridicate. Mulți se așteaptă la soluții miraculoase și la rezultate de pe o zi pe alta. Social-democrații vor sta la pândă și vor aștepta momentul oportun pentru a prelua guvernarea. Ciolacu este acum liderul incontestabil al partidul, posibil candidat la prezidențialele din 2024. Până acum și-a calculat bine pașii și a fost ajutat din plin de împrejurări. Rămâne de văzut cum va juca în continuare.
