Skip to content
Politică

Lider PMP, anunț de ultimă oră despre planurile lui Traian Băsescu

Secretarul general al PMP, deputatul Clement Negruț a transmis că în niciun caz Traian Băsescu nu va candida la șefia PMP, punctând, totodată, un lucru foarte important și anume că Traian Băsescu nu va veni în PMP, cel puțin nu în momentul acesta, imediat: „Domnia sa nu va veni în partid cel puţin în momentul ăsta, imediat”.

Se știe la nivel public că Traian Băsescu este așteptat de liderii PMP chiar în seara zilei de 21 decembrie.

„În niciun caz, ca să vă elimin orice suspiciune, domnia sa nu va candida la preşedinţia partidului’, a declarat, într-o conferinţă de presă, Clement Negruț. „Domnia sa nu va veni în partid cel puţin în momentul ăsta, imediat. Imediat înseamnă anul ăsta (…). Probabil, domnia sa va alege fie să se alăture Fundaţiei Mişcarea Populară, fie să creeze o altă structură, un ONG”, a declarat secretarul general al PMP, notează. Agerpres.

Clement Negruţ a transmis că Traian Băsescu va face pasul către PMP atunci când va considera oportun.

„Or, în momentul de faţă, partidul, fiind într-o perioadă de organizare, mi se pare că decizia domniei sale este una corectă. Ne vom alege structura de conducere în martie. Există şi posibilitatea de a nu se înscrie în partid până în martie, tocmai pentru a elimina orice suspiciune că se organizează congresul pentru domnia sa. În niciun caz”, a declarat deputatul Clement Negruţ.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *