Skip to content
Politică

Lider PNL, despre Spitalul Regional Constanța: „Doar un proiect de hârtie”

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a constatat, în urma unor întrebări adresate premierului Viorica Dăncilă, că județul Constanța a fost tăiat de pe lista investițiilor în Sănătate, făcând referire în principal la proiectul construirii unui spital regional pe care guvernul se angajase să îl realizeze.

Județul Constanța dispune de o “infrastructură sanitară precară, cu spitale vechi, slab echipate și, de cele mai multe ori, neîncăpătoare pentru numărul mare de pacienți, mai ales pe perioada sezonului estival”. Deputatul PNL Bogdan Huțucă susține, de aceea, că “necesitatea construirii unui spital regional la Constanța este o prioritate pentru județul nostru, mai ales în condițiile în care vedem cu toții că Spitalul Județean este depășit și neperformant din punct de vedere medical, iar nemulțumirile constănțenilor legate de serviciile medicale publice sunt uriașe și justificate”.

În acest sens, în calitate de deputatt PNL de Constanța, Bogdan Huțucă a adresat un set de întrebări premierului Viorica Dăncilă, “în speranța că astfel Guvernul nu va mai tăia Constanța de pe harta investițiilor în sănătate și va debloca într-un final construirea spitalului regional”. I-a solicitat premierului să precizeze când urmează a fi construit Spitalul Regional de Urgență Constanța și cu ce fonduri, ce loc ocupă această investiție pe lista priorităților guvernamentale, ce secții și ce capacitate va avea etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *