Un lider PSD acuză principalul partid de opoziţie că promovează o politică a scandalului, care va împiedica construcţia autostrăzilor în România.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea a declarat că preşedintele PNL Alina Gorghiu confundă atribuţiile preşedintelui cu cele ale premierului şi că liberalii şi-au însuşit toate caracteristicile negative ale PNL.
„Co-președintele PNL Alina Gorghiu se află într-o mare eroare și confundă atribuțiile președintelui cu cele ale premierului, ceea ce nu e de mirare după 10 ani de regim Băsescu și având în vedere că liberalii și-au însușit toate caracteristicile negative ale PDL. Premierul Victor Ponta este mai mult decât îndreptățit să solicite un acord al tuturor forțelor politice cu privire la construcția de autostrăzi în România, deoarece infrastructura intră în sarcina sa, la fel cum președintele Klaus Iohannis a inițiat un acord politic în ceea ce privește Apărarea, având atribuții constituționale în acest domeniu”, a transmis Gabriela Firea, prin intermediul unei declaraţii de presă.
Purtătoarea de cuvânt a PSD a mai precizat că guvernul actual are o viziune pe perioadă mai îndelugată, iar PSD este partidul care a construit cei mai mulţi kilometri de autostradă cât a fost la guvernare.
„Guvernul actual are o viziune pe o perioadă mai îndelungată, or astfel de proiecte nu pot fi demarate acum, pentru a fi oprite la anul, sau oricând va veni un nou guvern. Putem înțelege faptul că doamna Gorghiu nu are o viziune pe termen lung, dar ar trebui să accepte că pentru a se dezvolta, România are nevoie de consens și cooperare între principalele partide politice.
PSD este partidul care cât timp a fost la guvernare a construit și a dat în folosință cei mai mulți kilometri de autostradă dintre toate partidele din România. Doar în ultimii doi ani și jumătate au fost inaugurați 292 de km de autostradă, din cei 690 pe care îi are țara noastră. Știm că nu este suficient, dar acest lucru se explică prin faptul că, de fiecare dată când s-a schimbat guvernul, s-au schimbat și planurile, iar totul a fost luat de la zero. De aceea avem nevoie de un acord politic între principalele forțe politice din România”, a adăugat Gabriela Firea.
Liderul PSD a reamintit anunţul Comisiei Europene conform căruia se vor vira 305,7 milioane de euro României, pentru plata a 85% din costurile construirii autostrăzii Cernavodă-Constanța, fapt datorat, în opinia Gabrielei Firea, demersurilor guvernului Ponta.
„De asemenea, îi reamintesc co-președintei PNL că, astăzi, Comisia Europeană a anunțat că va vira 305,7 milioane de euro României, pentru plata a 85% din costurile construirii autostrăzii Cernavodă-Constanța, inaugurată în noiembrie 2012. Acest lucru a fost posibil ca urmare a demersurilor guvernului Ponta, inițiate la începutul lunii septembrie 2014, de finanțare retroactivă a acestui tronson. Guvernul Ponta are capacitatea necesară dezvoltării infrastructurii de transport, are și voința, ceea ce ne mai trebuie însă este predictibilitatea și stabilitatea date de un acord între toate partidele”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD.
Sursa foto: ziuaconstanta.ro
