Skip to content
Politică

Lider PSD îl scoate pe Ponta din joc la Justiție: N-ar fi o soluție!

www.flux24.ro

Preşedintele OSD Olt, senatorul Paul Stănescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că partidul nu are încă „o soluţie” pentru portofoliul de ministru al Justiţiei, iar Victor Ponta „categoric nu ar fi o soluţie”, susţinând însă că fostul premier poate conduce „multe ministere”.

Stănescu a afirmat că sunt păreri împărţite şi în privinţa faptului de a fi sau a nu fi om politic viitorul ministru al Justiţiei.

„Nu, suntem sinceri n-avem o soluţie la ora asta (…) ne gândim. (…) Eu cred că ar fi bine tot un om politic, pentru că guvernul e politic, alţii spun că ar fi mai bine un om care e recunoscut în lumea Justiţiei, un tehnocrat (…). Lucrurile sunt împărţite, n-avem o soluţie, ne-am gândit”, a declarat Paul Stănescu, conform agerpres.ro.

Preşedintele PSD Olt a spus că s-ar opune numirii lui Victor Ponta la conducerea Ministerului Justiţiei. „Nu, eu spun categoric nu, Victor Ponta n-ar fi o soluţie pentru Justiţie. (…) Victor Ponta oricând poate face parte din Guvernul Grindeanu, ca ministru. Dar nu la Justiţie. Eu spun clar, eu unul m-aş opune dacă Victor Ponta (…) dar Victor Ponta e un membru de partid valoros, fost preşedinte al partidului şi poate fi pus ministru la oricare sau la foarte multe ministere din guvern”, a completat Stănescu.

Fostul ministru al Justiţiei, deputatul PSD de Olt Florin Iordache, a declarat miercuri, la conferinţa de presă la care a participat alături de Paul Stănescu, că în privinţa viitorului ministru al Justiţiei „premierul hotărăşte”, menţionând că funcţia respectivă este una „foarte grea”.

„Realitatea este că e o misiune foarte grea, pe care mi-am asumat-o şi ce pot să vă spun e că tot ceea ce am făcut cât am fost ministru, am făcut în spiritul şi cu respectarea legii”, a declarat Iordache.

Paul Stănescu a adăugat că Florin Iordache a demisionat de la Ministerul Justiţiei pentru a „elimina pretextul” protestelor de stradă şi a detensiona situaţia. „Noi am căutat, Florin (Iordache – n.r.) a căutat, ca să detensioneze situaţia. În ce sens? Să elimine pretextul. (…) Noi ne reproşăm că în această perioadă comunicarea a fost să nu zic proastă, rea, de la mulţi lideri, inclusiv de la primul ministru comunicarea a fost rea. (…) Detensionarea situaţiei, ca să eliminăm motivul celor din stradă, gata, o abrogăm. Am eliminat pretextul, inclusiv abrogarea ordonanţei, inclusiv demisia domnului Iordache”, a completat preşedintele PSD Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *