Skip to content
Politică

Lideri ai PSD și-ar dori preluarea guvernării cu PNL. Cum le-a tăiat Marcel Ciolacu elanul

Inquam Photos/Octav Ganea

În Partidul Social Democrat (PSD) există la această oră lideri care își doresc preluarea guvernării alături de PNL, au precizat surse social-democrate pentru PS News. Nu de aceeași părere este, însă, și Marcel Ciolacu, președintele formațiunii politice, care nici nu vrea să audă de intrarea la guvernare. Mai mult, așa cum PS News a scris luni AICI, conducerea partidului discută zilele acestea strategia de organizare a formațiunii politice la alegerile anticipate. Astfel că, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, deja a a avut discuții zilele acestea cu secretarii executivi din filiale pentru a le transmite planul de organizare pentru perioada următoare.

„Există un curent în PSD la această oră pe tema asta (n.r – preluarea guvernării cu PNL), dar conducerea nici nu vrea să audă de acest lucru. Marcel Ciolacu a zis-o clar, ne pregătim de anticipate”, au precizat surse politice pentru PS News.

PNL va demara noi negocieri cu toate partidele

Liberalii au anunțat zilele trecute că, dacă Cioloș nu va face altă majoritate, PNL va demara noi negocieri cu toate partidele, excluzând, însă, AUR.

„USR e parte a unei majorități alături de PSD și AUR. Votul politic al USR la moțiune a însemnat ruperea coaliției cu PNL. Răspunderea politică revine USR. În mod simetric, responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern revine coaliției USR, PSD și AUR. PNL îi solicită lui Dacian Cioloș să discute în primul rând cu PSD și AUR. Dacă USR nu reușește să coalizeze o majoritate, PNL va demara negocieri cu toate partidele, cu excepția AUR”, a spus Florin Cîțu, președintele partidului.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Național al partidului, Vasile Dîncu, spunea zilele trecute că social-democrații ar putea conduce un Executiv din care să facă parte și liberalii. „În Parlament vorbesc cu foarte mulți colegi, prieteni, de la PNL, care spun că singură soluție ar fi să se unească PSD cu PNL și să facem o coaliție. Este aproape imposibil de realizat acest lucru în momentul asta când Iohannis și Orban timp de 2 ani cel puțîn de când a început pandemia au construit un război contra PSD. Asta face să se nască o emoție negativă și îți da sentimentul că nu poți lucra cu ei. Neavând un program politic serios, ei au avut doar anti-PSD-ismul”, a declarat Dîncu.

Întrebat dacă PSD e gata să vină la guvernare dacă i se dă posibilitatea să facă majoritate respectându-se rezultatul alegerilor parlamentare din 2020 când PSD a ieșit pe primul loc, Dîncu a răspuns: ‘Exact. Și ei (PNL, n.red)) nu au decât să ne sprijine. Noi trebuie să fim locomotivă care trage (…) Dacă ni se încredințează nouă această misiune pe care o merităm, atunci facem noi această majoritate, îi invităm în baza unui program pe toți să participe la un proiect de asemenea natură și vedem ce iese din această”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *