Nicolae Păun Liderul Partidei Romilor a construit un cavou cât un palat, în Cimitirul Ghencea, la doi paşi de mormântul Ceauşeştilor.
În Cimitirul Ghencea Civil cavoul familiei Păun este impresionant. Are basoreliefuri aurite şi o cupolă de sticlă, iar lait-motivul construcţiei par să fie îngerii.
Intrarea în cavou este străjuită de trei îngeri, câte unul de-o parte şi de alta a uşii, iar altul chiar deasupra intrării. Aceștia apar, de altfel, la fiecare colț al construcţiei. Cavoul este conectat la energie electrică şi are alarmă antifurt, potrivit b1.ro.
Politicianul a construit cavoul în memoria părinţilor săi. Tot în amintirea lor, Nicolae Păun a ridicat şi o biserică.
Ca orice om cu bani, Nicolae Păun nu a uitat de cele sfinte. El a făcut donaţii importante, alături de alţi enoriaşi, desigur, pentru construirea acestei biserici din cartierul Rahova. Toţi enoriaşii ştiu cine a donat sume mari de bani pentru construirea bisericii din Rahova.
”E un om de milioane, e un om foarte sufletist, foarte milos”, este de părere o femeie.
Referitor la acuzaţiile de corupție pe care i le aduce DNA lui Nicolae Păun, oamenii din cartierul Rahova, unde politicianul a construit o biserică, sunt de părere că acesta este nevinovat.
Nicolae Păun di Mădălin Voicu sunt acuzaţi de procurorii DNA de deturnare de fonduri, trafic de înfluenţă şi spălare de bani, într-un caz legat de proiecte de incluziune socială a romilor, finanţate cu milioane de euro din bani europeni. Prejudiciul calculat de procurori se ridică la 6 milioane de euro.
