Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a făcut o serie de declarații despre rezultatul alegerilor prezidențiale din România. Liderul popularilor vede victoria lui Klaus Iohannis ca pe o veste excelentă atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană.
Joseph Daul a mai spus că este mândru de poporul român, salutând rata mare a participării la vot.
„Sunt mândru de poporul român care a participat în număr mare la aceste alegeri importante. (…) Doresc să îl felicit pe Klaus Iohannis pentru victoria sa binemeritată în alegerile prezidențiale de ieri din România. Aceasta este o veste excelentă pentru România și întreaga Uniune Europeană. Este o victorie pentru valorile de centru-dreapta și sunt mândru de rolul jucat de PPE. Klaus Iohannis va menține România pe calea democrației și o va conduce în interesul poporului român”, a menționat Joseph Daul într-un comunicat de presă al PPE.
Totodată, liderul PPE i-a cerut socoteală Guvernului Ponta pentru modul în care au organizat alegerile în străinătate.
”Guvernul condus de premierul socialist Victor Ponta trebuie să-și asume responsabilitatea pentru asta și cu atât mai mult după ce a ignorat apelurile comunității internaționale de a asigura condiții de votare adecvate. Independent de aceste condiții de vot improprii din străinătate, alegătorii români l-au sancționat pe dl. Ponta”, a mai declarat Joseph Daul.
Și Traian Băsescu a mai fost felicitat de șeful Partidului Popular European, remarcând că acesta a fost cel care a finalizat procesul de aderare la Uniunea Europeană în 2007.
