Ministerul Sănătății anunță înființarea unei linii telefonice unice, la care victimele incendiului de la Colectiv și rudele acestora pot apela pentru a solicita sprijin.
„În funcție de solicitări, apelanții vor primi suport pentru acoperirea costurilor tratamentelor în străinătate, a echipamentelor speciale necesare în perioada de recuperare în țară și străinătate, recomandate de medicii specialiști, precum și a altor costuri cu materiale și medicamente necesare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
De asemenea, pacienții și aparținătorii acestora pot primi, la cerere, asistență socială și psihologică, precizează b1.ro.
