Skip to content
Politică

Liviu Dragnea „defăimat” de legea anti defăimare EXCLUSIV

Prin legea anti-defăimare președintele PSD a reușit doar să atragă multe antipatii și să le ofere liberalilor o temă de atac la adresa sa și a partidului pe care îl conduce. Cu toate acestea inițiativa lui Liviu Dragnea nu a afectat intenția de vot a partidului (deși foarte mulți oameni s-au arătat indignați de această lege, vorbim de oameni care în mod tradițional nu sunt votanți PSD), dar odată ajunsă la vot, această lege i-a demonstrat lui Liviu Dragnea că este pe cale să scape din mână partidul.

Liviu Dragnea a dat un semnal clar că își dorește adoptarea acestei legi, însă, deși PSD-ul are majoritate în Camera Deputaților, legea nu a trecut la vot. Până acum ordinele liderului PSD-ist au fost respectate cu strictețe, chiar dacă au exista animozități în interiorul partidului, însă se pare că de această dată social democrații au ales să îl alarmeze pe Liviu Dragnea prin nesupunerea lor.
Mai mult decât atât, se pare că și Valeriu Zgonea, cel care altădată era aliatul de bază al actualului președinte PSD, se poziționează în opoziție față de Liviu Dragnea. În timp ce inițiatorul legii anti defăimare acuza că sistemul de vot a fost manipulat de o intervenție „criminală”, Valeriu Zgonea în contrazicea spunând că nu există nicio suspiciune cu privire la softul respectiv.

Cu toate acestea, insistența lui Liviu Dragnea ca legea să fie reintrodusă în circuitul legislativ l-a forțat pe Valeriu Zgonea să îi facă pe plac recurgând la tot felul de tertipuri (inclusiv să încuie ușile sălii de plen pentru a-i împiedica pe deputați să mai părăsească sala). Cel mai probabil retrimiterea controversatei legi anti defăimare la comisiile de specialitate îi va aduce lui Valeriu Zgonea o contestație la CCR, contestație ce ne poate duce cu gândul la un nou conflict între liderii social democrați, mai ales dacă luăm în considerare faptul că tot acest scandal ar fi putut fi evitat dacă Liviu Dragnea înceta să mai pună presiune pentru adoptarea legii anti defăimare.

S.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *