Skip to content
Societate

Liviu Dragnea muncește în închisoare. Câte zile i se vor scădea din pedeapsă

Inquam / Octav Ganea

Fostul lider PSD Liviu Dragnea va lucra la atelierul auto al Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare. Potrivit legii, se consideră cinci zile executate pentru patru zile de muncă remunerată. La fel, se consideră patru zile executate pentru trei zile de voluntariat. Referitor la munca prestată pe timpul nopţii, se consideră trei zile executate pentru două nopţi de muncă.

Liviu Dragnea ar putea beneficia și de recursul compensatoriu, care prevede că deținuții încarcerați în condiții inumane pot primi șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

Câți bani va primi Dragnea pentru munca prestată în penitenciar

Fostul șef PSD nu se va putea bucura, însă, de banii câștigați în penitenciar prin munca prestată. Astfel, veniturile se încasează de către administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează:

a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate:

b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *