Skip to content
Europa

Locul 1 în clasamentul turiștilor depistați cu COVID-19 la intrarea în Grecia este ocupat de români

Inquam Photos / Ciprian Petcut

Secretarul de stat pentru Protecția Civilă din Grecia, Nikos Hardalias, a prezentat într-o conferință de presă situația turiștilor infectați cu coronavirus care au fost depistați la intrarea în țară și dintr-un total de 508 cazuri, cele mai multe sunt din România – 88.

Potrivit grecilor de la cotidianul Ta Nea, majoritatea cazurilor de infecție cu coronavirus provin din România (88), urmată de Serbia (80), Bulgaria (79), Albania (43) și Suedia (20).

Grupul de comunicare strategică din România a informat că în Grecia sunt doar 18 români depistați cu noul coronavirus.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.627 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 17 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *