Locul unde prostia doare mai mult decât corupția

Căldură mare, mon cher ! Cu toate astea decid să mă iau la luptă cu birocrația care îmi solicită cazier judiciar, în calitatea mea de operator intracomunitar (sic!).
Pasul 1 – vizită la CEC – locul unde se plătesc o multitudine de taxe și impozite. Ei bine – sunt față în față cu primul eșec. Nu, nu aici poți plăti taxa aferentă, așa cum ai putea crede! La Postă sau la Trezorerie. Nimic de comentat la acest capitol: funcționara politicoasă, indicațiile suficiențe.
Pasul 2 – miracolul uneia dintre cele mai importante companii de stat, ai căror conducători au ținut de multe ori capul de ziar al publicațiilor cu sumele uriașe pe care le primesc drept salarii.
Așadar, pătrund plină de speranță într-unul dintre oficiile poștale din București. Încrederea mea crește atunci când văd nu mai puțin de 5 ghișee în spatele cărora se afla câte un funcționar. La unul singur se formase o coadă din vreo 4 persoane. Așa că mă reped la primul ghișeu liber. Nici nu apuc bine să zic ce vreau, că mi se răspunde: “Mergeți la ghișeul nr. 1 ! ”. Și da, ghișeul nr. 1 era cel “cu coada” ! Nu zic nimic, mă așez răbdătoare la coadă. Ei bine, de aici începe lupta pentru a da bani statului, sub formă de taxă.
Ghișeul nr. 1 era punctul nodal al oficiului. Părea că acolo se întâmplă toată treaba pe care ar putea să o aibă o persoană când intră la “Posta Română”. În contrast cu letargia funcționarilor de la celelalte 4 ghișee, acolo se muncea, nu glumă. Și spun asta fără pic de ironie! În timp ce patru funcționari stăteau prăvăliți pe spate, privind prin sticla ghișeului, funcționara de la nr. 1 părea într-o cursă contra cronometru. La ea plăteai taxe pentru alte instituții ale statului, la ea trimiteai bani prin mandat, cumpărai timbre sau verificai dacă ai vreo recomandată.
Așa că, în timp ce oamenii din fața mea păreau copleșiți de incapacitatea de a completa un formular, căldura din oficiu creștea și ea la fel de repede ca și coada din spatele meu. Curând aveam să aflu unde se bloca curgerea lină a cozii:
– Pe formular trebuie să completezi si pe față și pe dos
– Deși pare absurd, ei bine da – trebuie să scrii aceleași detalii de măcar două ori (adrese, nume, conturi, etc)
– Este complet inacceptabil de către statul român să apară două culori de pix pe formular: dacă ai început cu albastru, pai albastru să fie până la capăt !!!

Iar lista absurdităților poate continua !

Evident cei din fața mea comit inevitabil astfel de impietăți, fapt care îi aruncă în agonie ! Trebuie să completeze din nou, pierd rândul, transpiră, crește gradul de nervozitate. Un copil începe să plângă.
Oamenii sar – “Domnul cu copilul să meargă în față ! Să meargă în față ! De ce vă prefaceți că nu îl vedeți ?!” Coada se agită, se frământă, se zbate ca un șarpe nervos. Domnul ia copilul în brațe și îmbujorat de jenă întinde formularul către funcționar.

Greșit ! Complet greșit ! Evident, nu ați completat toate datele ! Domnul cere un pix – nu e bine. Este altă culoare. Pleacă învins, cu alt formular în mână. O să se întoarcă data viitoare. Funcționarii de la ghișeele 2,3,4, 5 privesc scârbiți la cetățenii incompetenți ce nu sunt capabili să completeze un amărât de formular ! Și oftează a pagubă: păi cum să meargă țara bine, când uite, nu oamenii ăștia nu sunt în stare să scrie corect ?!!

Final de luptă: ajung la ghișeu, am doar o mică scăpare, o corectez imediat și înmânez formularul. 15 lei. 10 taxa de cazier judiciar, 5 comisionul Poștei Române ! Plătesc și plec copleșită de tensiunea luptei, de căldură și mai ales de senzația că am ieșit dintr-un tunel al timpului ce m-a proiectat la începutul anilor 80.

Poate că, dacă așa arată România lucrului bine făcut, atunci domnul Iohannis ar trebui să deschidă Muzeul Comunismului chiar în interiorul Poștei Române. Cum ziceam – pentru numai 5 lei poți să cumperi ieftin blazarea funcționarilor, umilința sistemului și să fii fericit că ai contribuit la veniturile exorbitante ai celor numiți, acum, de Guvernul Ponta la conducerea acestei instituții!