Adrian Severin, fost europarlamentar din partea PSD, a fost implicat într-un mare scandal cu privire la lobby-ul la nivelul Parlamentului European. Acuzațiile care l-au vizat au fost susținute la acel moment de către o serie de înregistrări ale unor jurnaliști britanici.
În România, Adrian Severin a trebuit să dea explicații și în fața DNA.
În acest moment, lucrurile au luat o cu totul altă turnură. Potrivit site-ului Lumea Justiției, un expert în domeniul informatic susține că înregistrările prin care fostul social-democrat Adrian Severin a fost înlăturat din Parlamentul European (PE) şi trimis în judecată sunt un fals.
Informaţia a fost prezentată duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.
„Lovitură năucitoare pentru DNA în dosarul fostului europarlamentar Adrian Severin, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în septembrie 2013, pe baza unor înregistrări audio-video executate cu camera ascunsă de agenţi provocatori şi a unor articole scrise de doi jurnalişti britanici care au folosit identităţi false. Expertul prof. univ. dr. ing. Mihai Caramihai (expert în domeniul informatic, aflat în evidenţa Biroului Central pentru Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Ministerul de Justiţie sub Nr. 2807 – 8591) a realizat la cererea apărării lui Adrian Severin o expertiză extrajudiciară asupra celor 17 înregistrari depuse de DNA la dosar.
Rezultatele expertizei sunt devastatoare: interceptările nu sunt originale, nici autentice, ci sunt în totalitate rezultatul unor prelucrări şi colaje. Constatarea pur şi simplu i-a bulversat pe judecătorii ICCJ care soluţioneaza fondul acestui dosar – Ana Maria Dascalu, Ştefan Pistol şi Cristina Arghir – astfel că magistraţii au refuzat, fără nicio explicaţie, să primească raportul la dosar şi să pună în discuţie necesitatea administrării unei expertize judiciare oficiale”, scrie site-ul luju.ro.
Răzvan Savaliuc a declarat că Adrian Severin, care a fost trimis în judecată de DNA în 2013, a susţinut atunci că vorbele de pe înregistrarea respectivă nu-i aparţin şi că este vorba de un colaj.
„Dar DNA a luat totul de bun, nu a expertizat niciodată înregistrarea”, susţine Savaliuc.
Sursa foto: powerpolitic.ro
