Skip to content
Politică

Lovitura pentru fosta şefă ANRP. Crinuţa Dumitrean, arestată preventiv

Fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean, a primit o lovitura.

Astfel, Crinuţa Dumitrean a fost arestată preventiv, în dosarul ANRP. Totodata, au mai fost arestati alti 5 inculpati din dosar.

Procurorii DNA i-au reţinut, joi seară, pe Sergiu Diacomatu, fost preşedinte al ANRP, Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, fost secretar de stat în Ministerului Justiţiei, şi pe evaluatorul Sergiu Negurici, urmând să ceară instanţei arestarea lor preventivă pentru abuz în serviciu. De asemenea, Mihai Rotaru, principalul acționar de la CS Universitatea Craiova, a fost reținut de procurorii DNA. Vineri ei au fost prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a rămas în pronunţare până sâmbătă.

Audierile de la ICCJ au fost unele cu peripeţii. Crinuţa Dumitrean, însărcinată în 8 luni, s-a simţit rău în sala de judecată şi a fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe. Medicii au decis să o ducă la spital, unde a aşteptat verdictul judecătorului.

În același dosar, DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputaților Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu, și Ioan Oltean, acuzat de trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *