Skip to content
Politică

Lovitură pentru Ioan Rus! S-ar putea alege cu plângere penală

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, primeşte o lovitură serioasă, după declaraţiile sale ireverenţioase la adresa românilor din diaspora: s-ar putea alege cu plângere penală.

Românii din străinătate au analizat posibilitatea de a-i face plângere penală lui Ioan Rus, după ce le-a numit „curve” pe soţiile celor care lucrează în străinătate şi „golani” pe copiii lor, a anunţat, joi, Daniel Tecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), potrivit Ziare.com.

„Îmi este greu să cred că un politician atât de vechi în politică, cum este domnul Ioan Rus, poate să facă o greşeală atât de mare. Dacă s-ar fi întâlnit cu o persoană şi i-ar fi spus că soţia dânsului este o curvă şi copilul este un golan, cum s-ar fi simţit dânsul? În primul rând, şeful domnului Rus este o persoană care lucrează în străinătate. Nu s-a gândit că jigneşte direct pe prim-ministru şi familia domniei sale, nu s-a gândit că jigneşte nu numai 4, 5, 6, 7 milioane, câţi sunt în străinătate, ci-i jigneşte şi pe românii rămaşi acasă? Noi am analizat posibilitatea de a-i face plângere penală. Mi se pare că astfel de politican cu astfel de declaraţii nu are ce căuta în politică”, a declarat Daniel Tecu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *