Skip to content
Puterea Știrilor Video

Lucian Mîndruță, scenariu – surpriză : Nu cumva Ponta se bătea mai tare cu Dragnea?

Joi, 24 ianuarie, jurnalistul Lucian Mîndruță a fost invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, moderată de redactorul-șef PSNews.ro, Marinela Angheluș.

Astfel, printre temele abordate, s-a discutat și despre președintele partidului Pro România. Concret, întrebat cum îl caracterizează pe acesta, Lucian Mândruță a declarat că în ceea ce îl privește pe liderul Pro România, preferă să se uite la el de la distanță.

Dacă zic de bine de Ponta acum, înseamnă că am fost un dobitoc acum cinci ani. Am fost sau nu am fost un dobitoc acum cinci ani? Pe atunci am spus că Ponta este răul pe Pământ. Adevărul este că m-a enervat foarte tare când l-am văzut pe stadion, cu steaguri roșii, cu 100.000 de mii de oameni în jur. Mi s-a părut că este Ceaușescu 2. Și îi mai și plăcea. Dar, ziceam că sunt onest.

M-am întâlnit cu Ponta acum vreo lună, de Crăciun, la mall la Băneasa. Soția lui are o cofetărie acolo. Nu știam asta. M-am așezat și eu, am luat o prăjitură și Ponta era la două mese de mine. Nu mă cunoșteam personal cu el, decât de la două, trei recepții, de acum mulți ani unde dai mâna și treci mai departe. Și am intrat în vorbă cu Ponta. A fost civilizat. Oamenii politici nu țin în ei ură, este o calitate a politicienilor, pentru că întotdeauna poți să-l folosești pe cetățeanul cu care te împrietenești, chiar dacă l-ai urât acum ceva timp. Sigur, eu încerc să nu mă las folosit. Dar Ponta a zis o chestie sau defapt am avut o discuție din care am stat și m-am gândit: nu cumva Ponta, dacă Dragnea era premier și el președinte, nu cumva se bătea mai tare cu Dragnea? După discuție, asta mi s-a întors în cap. Nu cumva era mai bătăios? Chit că avea nenumărate alte defecte. 

Mai are și această problemă. Este de stânga. Pentru mine nu este ok. Nu mă simt eu în regulă. Mi se pare că stânga ia insecuritatea oamenilor necăjiți o transformă în posturi bine plătite și  călduță pentru oameni „nenecăjiți„.  Asta face stânga în România. Este un mecanism de extragere a votului. Nu livrează cu adevărat oamenilor necăjiți adevărul. Adevărul este că trebuie să le spună cineva: știți, trebuie să muncim puțin mai mult, și să învățăm puțin mai mult. 

De Ponta nu știu ce să zic, nu pot să mă împac cu el în mintea mea, m-a făcut și soroșist de mai multe ori când îl criticam. Așa că, stau și mă uit la Ponta de la distanță”.

Urmăriți secvența video de la minutul 20:25 și până la 23.20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *