Premierul Ludovic Orban a declarat joi seară, la B1 Tv, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, moderată de jurnalistul Silviu Mănăstire, că „PNL a susținut alegerea primarilor în două tururi de foarte mult timp”. De asemenea, premierul a discutat și despre speculațiile privind o eventuală demisie.
„PNL a susținut de mult timp alegerea primarilor în două tururi. A fost de altfel așa în prima lege din 1992. Susținem nu neapărat din interes partizan, mulți ne-au acuzat pe nedrept ca fiind pe locul doi cu aproape 1.100 de primari. Cu toate astea noi am susținut clar”, a declarat premierul.
De asemenea, Orban a mai explicat motivul pentru care Guvernul a ales să nu dea ordonanță de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin și a decis să meargă pe varianta angajării răspunderii în Parlament.
„Vă spun eu, șansa la CCR e minimă, în cazul angajării răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. Ar fi fost posibil ca Avocatul Poporului să atace la CCR și ar fi fost temeiuri mai solide. Angajarea răspunderii e o procedură mai curată, deci eu cred că nu exista niciun motiv să fie considerată neconstituțională”, a declarat prim-ministrul.
Premierul a mai adăugat că Guvernul va trimite luni Parlamentului proiectul de lege pe care își angajează răspunderea.
Orban demisionează?
