Skip to content
Politică

Ludovic Orban: Propunerea lui Nicolicea la Justiție este o obrăznicie la adresa fiecărui cetăţean român

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat miercuri că cea mai bună restructurare guvernamentală este să plece toţi codaşii, agramaţii funcţionali şi incompetenţii care au ajuns pe uşa din dos la putere. În opinia sa, propunerea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei este o obrăznicie la adresa fiecărui cetăţean român.

“Cea mai bună restructurare guvernamentală este să plece toţi codaşii, agramaţii funcţionali şi incompetenţii care au ajuns pe uşa din dos la putere şi să lase România să pornească din nou pe un drum corect”, a declarat preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, potrivit news.ro.

În privinţa propunerilor de înlocuire a unor miniştri din Guvern de cei din conducerea PSD, Ludovic Orban a afirmat: “E o vorbă românească: “Scapi de dracu, dai de ta-su”, cam aşa calific aceste propuneri, inoportune. Iar în privinţa propunerii lui Nicolicea, o consider o obrăznicie la adresa fiecărui cetăţean român şi este clar de ce Dragnea îl propune, cu misiunea de a emite ordonanţa privind graţierea şi amnistia”.

“Am încredere în preşedintele României”, a spus Orban după anunţul PSD privind demiterea ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi înlocuirea titularilor de la Ministerul Fondurilor Europene şi de la cel al Românilor de pretutindeni, Rovana Plumb şi Natalia Intotero, cu Oana Florea şi Liviu Brăiloiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *