Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, va pleca în turneu electoral la Tulcea și Constanța zilele următoare, astfel că nu va fi prezent la plenul comun organizat joi, au precizat surse politice pentru PS News. Ludovic Orban și-ar fi delegat atribuțiile către Florin Roman (PNL).
Precizăm că PS News a încercat, fără succes, să obțină o reacție din partea liderului PNL.
Amintim că preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi preşedinta Senatului, Anca Dragu, au convocat o şedinţă comună a Parlamentului pentru joi la ora 16:00 în vederea citirii moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.
Cei doi preşedinţi ai Parlamentului îşi argumentează decizia de a convoca şedinţa de plen reunit pe faptul că Birourile Permanente Reunite (BPR) au eşuat în patru şedinţe succesive să facă acest lucru.
De asemenea, Orban şi Dragu invocă mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.
Decizia CCR nr.1525/2010:
– împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziille guvernamentale de angajare a răspunderii.
Decizia CCR 609/2020:
– Se consideră că lipsa unei sancţíuni exprese în conţínutul textului constituţional pentru nerespectarea termenului nu poate conduce la concluzia că dezbaterea ~i votul moţiunií de cenzură pot avea loc oricând, întrucât, astfel cum a arătat ~i Curtea Constituţională, aceasta atrage caracterul íluzoriu al instrumentului juridic ~ în cele din urmă, lipsa de eficienţă, în măsura în care actualitatea acestuia este afectată de trecerea timpului (…) Astfel, în cel mult 5 zile de la data depunerii, moţiunea de cenzura trebuie prezen tata în şedinţa comună a celor două Camere (…) iar după 3 zile de la prezen tare trebuie dezbătută şi votată
”În conformitate cu art. 14 alin.(1) şi având în vedere prevederile art.94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în data de joi, 9 septembrie 2021, ora 16.00”, se mai arată în decizia emisă de Ludovic Orban şi Anca Dragu.
Citeşte integral convocarea plenului reunit al Parlamentului.
