Skip to content
București

Luminițele de Crăciun se aprind pe 1 decembrie! Cum va arăta Capitala

www.piticu.ro

Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în plină desfăşurare, în Capitală. Pe mai toate bulevardele mari din centrul oraşului, electricienii lucrează toată noaptea pentru a monta luminiţele de Crăciun. În paralel, în Piaţa Constituţiei s-a început deja amenajarea Târgului de Crăciun care îşi va deschide porţile pe data de 1 decembrie, moment la care vor fi deschise şi luminiţele de Crăciun.

În acest an, bucureştenii vor avea parte pe Calea Victoriei de foarte multe steluţe. În dreptul fiecărui stâlp de iluminat a fost amplasată o steluţă şi sunt legate între ele, în zig-zag de câte trei cabluri, pline şi ele de beculeţe.

Luminiţele de Crăciun se vor aprinde oficial pe data de 1 decembrie.

Până atunci, electricienii lucrează de zor la instalarea lor. „Sigur, sunt alte modele, mult mai frumoase, venim cu noutăţi… E totul frumos şi încă nu e terminat. Am început cu ornamente, o să vină cu altceva, cu legături între ele”, a spus unul dintre electricienii care lucra la instalarea beculeţelor pe Bdul. Aviatorilor, potrivit romanaitv.net.

Tot pe 1 decembrie 2016, în Piaţa Constituţiei îşi va deschide porţile şi Târgul de Crăciun, devenit deja o tradiţie în Capitală. În 2016, la Târgul de Craciun, vizitatorii vor avea la dispoziţie şi un patinoar artificial.

Primăria Municipiului București anunţă că organizează Târgul de Crăciun București, în perioada 1 – 30 decembrie 2016, în centrul orașului – Piața Constituției.

Târgul de Crăciun București poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00 și include: zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț, concerte și spectacole tradiționale românești.

 

1 comentariu la “Luminițele de Crăciun se aprind pe 1 decembrie! Cum va arăta Capitala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *