Skip to content
Politică

Macovei avertizează: Pericolul ordonanţei hoţilor OUG-13 nu a trecut!

www.aktual24.ro

Europarlamentarul Monica Macovei a avertizat, miercuri, că ‘ordonanța hoților-OUG 13’ trebuie respinsă prin vot în Parlament, arătând că pericolul a rămas cât timp ordonanța de abrogare-OUG 14 nu este adoptată prin lege, completată și modificată astfel încât să nu existe nicio portiță de procedură sau juridică de a fi atacată la Curtea Constituțională.

„Pericolul a rămas cât timp ordonanța de abrogare-OUG 14 nu este adoptată prin lege de Parlament, completată și modificată astfel încât să nu existe nicio portiță de procedură sau juridică de a fi atacată la Curtea Constituțională. Tot astfel, ordonanța hoților-OUG 13 trebuie respinsă prin vot în Parlament. Legea de aprobare a OUG 14 trebuie să conțină articolele care aplică decizii ale CCR și prevederi ale Directivei europene privind prezumția de nevinovăție”, arată Monica Macovei, într-o declarație politică.

Mai mult, aceasta a adăugat că premierul Grindeanu a spus că Guvernul nu va mai discuta despre modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, ‘dar ne spune asta după ce răul a fost făcut prin OUG 13 și a fost trimis la Parlament’, potrivit Româniatv.net

‘Incredibil și prevestitor de rele, Grindeanu mai zice și că OUG 13 a fost corectă pe fond. Deci hoții nu se lasă și planul lor este să-și atingă scopul în Parlament’, susține Monica Macovei.

‘Grija lui Dragnea este să nu piardă nicio pârghie de putere, nici în partid, nici din Guvern, nici din Parlament, pentru a-și menține poziția de șef al grupului infracțional organizat’, a mai menționat Monica Macovei.

 

1 comentariu la “Macovei avertizează: Pericolul ordonanţei hoţilor OUG-13 nu a trecut!

  1. Ma intreb cum mai are curajul aceasta Monica Macovei sa mai deschida gura cand stie cat rau a facut Romaniei in Parlamentul European

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *