Skip to content
Politică

Macovei îl strânge cu uşa pe Ponta: “Du-te!”

Europarlamentarul Monica Macovei îşi menţine atitudinea marţială faţă de prim-ministru: ”Hai, Ponta, scoate-ți mâna din buzunarul nostru și du-te!”.

Într-un mesaj publicat astăzi pe Facebook, Macovei reia ideea că Victor Ponta a colaborat cu casa de avocatură a lui Dan Şova, acuzându-l pe premier de “minciună”.

“Importantă este relația dintre Ponta și Casa de avocatură Șova, indiferent de forma juridică pe care a îmbrăcat-o această colaborare. Doar Ponta vrea să mute discuția de la acest adevăr incontestabil, că a lucrat împreună cu Șova, la o discuție despre a fi sau nu «asociat», care este altceva decât «senior partner» etc. Nu vă lăsați păcăliți de strategia lui Ponta. Minciuna este evidentă – a lucrat cu Șova. Și, via Șova, a primit bani de la complexele energetice Turceni și Rovinari din Gorj, de la aceste companii publice, adica din banii noștri. A făcut ceva pentru banii ăștia?” se întreabă retoric Monica Macovei.

Eurodeputatul ataşează statusului de Facebook o copie după declaraţia de interese publicată de Victor Ponta pe 19 noiembrie 2007. În încheierea declaraţiei, apare menţiunea “Senior Partner «Şova şi Asociaţii» – SC Avocaţi”, la categoria “Calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *