Liderul partidului M10, Monica Macovei, a fost invitată sâmbătă seară în emisiunea „Dosar de Politician”, moderată de jurnalistul Silviu Mănăstire la B1 Tv, unde a vorbit despre decizia CCR în cazul interceptărilor SRI.
Astfel, întrebată de Silviu Mănăstire pe care parte a taberei se situează, Macovei este de părere că suportul tehnic pentru interceptări trebuie să fie la procurori.
„Sunt pentru a avea aceste sisteme de interceptari, adica suportul tehnic de interceptare ambientala sa fie la procurori. Singura problemă este ca acest lucru nu se poate face acum si care ridica semne de intrebare asupra dosarelor in curs. Eu sunt pentru a duce acest suprot tehnic la parchete”, a declarat europarlamentarul.
Despre puterea Serviciului de Informații și influența pe care serviciile par să o aibă în derularea dosarelor, liderul M10 a declarat:
„Ele (serviciile, n.r.) nu fac acte de urmarire penală, clar o face procurorul. De foarte multi ani de zile, SRI-ul este cel care asigura suportul tehnic. Cu cat dosarele sunt mai multe, probabil ca o sa fie mai mult SRI-ul implicat. nN stiu in ce masura a intervenit SRI-ul. Prin strategia de siguranță națională, coruptia a fost identificata ca un pericol la siguranta nationala. Am vazut Ucraina, care a fost usor de cucerit fiind foarte corupta. Hai sa mutam acum la procurori, dar sa avem grija ca informatiile sa nu se scurga. Sunt inca in tara grupuri care lucreaza mana in mana cu politiștii, mafiotii si interlopii. Poate e foarte bine sa fie in Ministerul public pentru toata tara, sa fie mai sigur”, a conchis Monica Macovei.
