Skip to content
Politică

MAE, avertizare de călătorie în Grecia. Transportatorii eleni recurg la blocaje rutiere

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul Republicii Elene că, urmare a protestelor iniţiate de grupuri de migranţi din Orientul Mijlociu, aflaţi la zona de frontieră dintre Grecia şi Macedonia, luni a fost închis de către protestatari drumul naţional Evzonoi – Salonic, în apropierea localităţii Polikastro.

„Conform informaţiilor transmise de autorităţile de poliţie elene, traficul – inclusiv un număr semnificativ de camioane înmatriculate în România şi care traversează frontiera eleno-bulgară pe la punctul de trecere a frontierei Promahonas-Kulata – a fost deviat către localitatea Kilkis. Autorităţile elene nu au o estimare privind durata blocajului instituit de migranţii care sunt blocaţi de mai multe săptămâni în zona localităţii de frontieră Idomeni, dintre Grecia şi Macedonia, din cauza închiderii rutei balcanice de migraţie”, precizează MAE într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale, informează Agerpres.

1 comentariu la “MAE, avertizare de călătorie în Grecia. Transportatorii eleni recurg la blocaje rutiere

  1. In limba romana exista cuvintele „emigrant ” si „imigrant”. Probabil „migrant” a fost introdus recent ca urmare a idiotizarii populatiei si a formatorilor de opinie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *