Ministerul Afacerilor Externe vine cu o precizare importantă care privește toți românii care vor să călătorească în afara țării, mai ales în afară țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (UE).
Astfel Ministerul Afacerilor Externe anunță că s-au adus modificării Legii 248/2005 ce privește libera circulație a românilor în străinătate. Astfel, pașapoartele simple electronice se vor emite de vineri, 20 iulie, pe o perioadă de 10 ani și nu 5 ani cum era înainte. Măsura este valabilă pentru cei care au cel puțin 18 ani, aceștia putând să își depună actele pentru un pașaport cu valabilitate de 10 ani chiar de vineri.
Pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani valabilitatea va fi de trei ani, iar pentru cei cu vârste între 12 și 18 ani actul va expira abia după cinci ani de la data eliberării.
Noua lege care intră în vigoare din 20 iulie aduce schimbări importante și pentru pașaportul temporar: trebuie să aveți motive serioase și să dovediți cu acte nevoia de a vă deplasa de urgență în străinătate. Sunt acceptate motive care țin de sănătate, de probleme de familie sau de probleme de serviciu. De exemplu, dacă aveți nevoie să ajungeți la o conferință, va trebui să dovediți cu acte acest lucru, iar pașaportul va fi eliberat în cel mult trei zile, conform digi24.ro.
Costurile pașapoartelor nu se schimbă, odată cu intrarea în vigoare a noii legi.
Prețul unui pașaport temporar este de 96 de lei, iar al unuia electronic de 258 de lei.
