Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut joi o întrevedere, în contextul vizitei la Bruxelles, cu Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, șefa statului mulțumindu-i oficialului european pentru susținerea oferită țării pe parcursul acestui an.
„Ajutorul venit de la Comisia Europeană ne-a sprijinit în lupta cu pandemia și în efortul de a relansa activitatea economică”, a transmis Maia Sandu.
În cadrul întrevederii cei doi au discutat despre oportunitățile ce se deschid pentru Republica Moldova prin intermediul Planului economic și de investiții pentru Parteneriatul Estic, dar și alte inițiative ce urmează să fie lansate anul viitor.
De asemenea, discuțiile au vizat prioritățile Republicii Moldova pentru anul 2022 în relația cu UE, printre care și un nou Program de asistență macrofinanciară.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene și cei ai instituțiilor europene au recunoscut miercuri inițiativa trio-ului Georgia, Republica Moldova și Ucraina de a consolida cooperarea lor cu Uniunea Europeană, într-o declarație comună adoptată între Uniunea Europeană și cele cinci state ale Parteneriatului Estic la finalul summitului desfășurat la Bruxelles.
Reamintim că Republica Moldova și Comisia Europeană au semnat miercuri un pachet de asistență de 60 milioane de euro pe care executivul european îl oferă guvernului de la Chișinău pentru a face față creșterii prețurilor la gaze, a anunțat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, într-o declarație alături de președinta R. Moldova, Maia Sandu.
Prezentă la Bruxelles pentru summitul Parteneriatului Estic, Maia Sandu a participat marți și la deschiderea celei de-a 10-a reuniuni anuale a Conferinței Autorităților Regionale și Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP), unde a anunțat că împreună cu guvernul de la Chișinău va lansa Programul “Satul European” pentru a oferi localităților rurale din Moldova acces echitabil la fonduri de dezvoltare și va sprijini antreprenorii locali.
Alegerea Maiei Sandu ca președinte al Republicii Moldova și obținerea majorității absolute în Parlamentul de la Chișinău de către partidul pro-european al șefei statului, a readus țara pe traiectoria sa europeană.
Cel mai recent raport privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, dat publicității în luna octombrie înainte de reuniunea Consiliului de Asociere UE – RM, arată că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au oferit un mandat clar și puternic forțelor pro-reformă pentru a implementa o agendă ambițioasă privind combaterea corupției și sărăciei, un sistem judiciar îmbunătățit, în conformitate cu angajamentele asumate de Moldova în cadrul Acordului de asociere.
Ca gest de stimulare a acestei noi realități, Comisia Europeană a anunțat la începutul lunii iunie un plan de redresare economică pentru Republica Moldova, în valoare de 600 de milioane de euro, axat pe șase piloni infrastructura, gestionarea finanțelor publice și guvernanță economică,economie competitivă, comerțul și IMM-urile,educația și capacitatea de inserție profesională, statul de drept și reforma justiției. Investițiile vor fi realizate pe baza unei abordări de tipul “mai mult pentru mai mult”, progresele înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, în special în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției, fiind o condiție prealabilă pentru acordarea de asistență financiară.
