Skip to content
Sănătate

Managerul spitalului Victor Babeş: Reacțiile adverse la vaccin, raportate până acum, sunt firești

facebook/guvernul romaniei

Managerul spitalului „Victor Babeș” din București, medicul Emilian Imbri, a declarat că s-a vaccinat deja, alături de aproximativ 400 de cadre medicale din instituție, și că o singură persoană dintre aceștia a avut o reacție minoră, apreciind că toate reacțiile adverse înregistate până acum sunt firești.

Nu doare absolut deloc, reacția este minimă, firească după un vaccin. O singură tânără dintre cei care au fost vaccinați a avut o reacție minoră, și anume o durere la nivelul brațului în locul în care a fost injectat vaccinul”, a spus Emiliam Imbri la TVR 1.

El a precizat că, în ceea ce îl privește, va fi precaut în următoarele 10-12 zile, când încă poate contracta boala, și că a discutat cu medicii specialiști cum se formează anticorpii după vaccin: „Colegii mei mi-au explicat că după vaccin, cam în 10-12 zile, apare un nivel de anticorpi care să îți asigure o protecție, urmează apoi, la 21 de zile, rapelul, adică încă un impuls dat organismului, după care anticorpii sunt suficienți pentru a te proteja și pentru a-ți asigura imunitatea memoriei. Pentru că asta se pare că este, într-adevăr, un țel (…) Să nu se sperie nimeni, după o anumită perioadă de timp, nivelul acestor anticorpi poate să scadă însă rămâne așa-zisa imunitate a memoriei, adică virusul va fi recunoscut rapid și organismul se va mobiliza și se va apăra”.

Medicul a spus că va folosi în continuare masca:„Să nu ne așteptăm acum ca în mai, iunie să fim liberi. Pentru că vaccinarea se întinde pe o perioadă destul de mare de timp, se speră probabil că un procent de 60 -70%, 80% să spunem din populația țării ar fi minunat, ar putea să fie vaccinată până spre sfârșitul anului, adică până în septembrie-noiembrie. (…) O scădere a numărului de îmbolnăviri nu o să vedem foarte repede și, din acest motiv, sunt cu masca aici și voi purta încă masca, poate că tot timpul în acest an”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *