Skip to content
Politică

Manifestații de amploare pro-refugiați în Franța

Sute de persoane au defilat duminică după-amiază la Paris, în sprijinul refugiaţilor şi pentru a denunţa starea de urgenţă, în pofida interdicţiei de a manifesta în regiunea Ile-de-France, impusă de prefectura poliţiei după atentatele de la Paris din 13 noiembrie, potrivit antena3.ro.

Manifestanţii, care au plecat din piaţa Bastiliei, au sosit în piaţa Republicii încadraţi de un important dispozitiv al poliţiei.

„So-so-solidaritate cu refugiaţii”, „Stare de urgenţă, stat poliţienesc! Nu ne vor lua dreptul de a manifesta”, au scandat manifestanţii.

„Fotbalul se reia, concertele se reiau, toate în afară de manifestaţii. Este straniu la un Guvern de stânga”, a declarat unul dintre manifestanţi.

Acest miting, interzis din cauza stării de urgenţă decretate după atentatele de la 13 noiembrie şi prelungită pentru trei luni de Parlament, „era prevăzut iniţial pentru dreptul la adăpost al refugiaţilor”, a amintit acest manifestant.

El se declară îngrijorat că Franţa „îşi închide frontierele” şi de „amalgamul făcut între terorişti şi refugiaţi”, făcând referire la faptul că unii dintre autorii atentatelor de la Paris sunt suspectaţi că au sosit din Siria în Franţa amestecându-se printre imigranţi.

2 comentarii la “Manifestații de amploare pro-refugiați în Franța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *